
"Discutăm în grupul senatorial tot ce am discutat în coaliţie. Vom avea o discuţie înainte de a intra în şedinţa Biroului Permanent al Senatului şi în plen", a spus Fekete, precizând că la această nouă discuţie a senatorilor UDMR va participa şi preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor.
El a evitat să dea mai multe detalii, dar a menţionat că în cadrul coaliţiei s-au purtat "negocieri" pentru Preşedinţia Senatului, iar votul parlamentarilor UDMR va fi acordat în funcţie de rezultatele acestor negocieri.
Premierul Boc a afirmat luni că partidele coaliţiei vor avea un singur candidat la şefia Senatului.
Partidele de la putere îl propun pe Vasile Blaga pentru şefia Senatului. Potrivit MEDIAFAX, UDMR ar fi cerut un minister în plus pentru a renunţa la un candidat propriu. Senatul ar putea vota, astăzi, noul preşedinte.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că nu a fost stabilit un termen precis până la care comisia USL să finalizeze cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, el precizând însă că lucrurile nu vor trena, informează Mediafax.
"Comisia s-a organizat, lucrează. Eugen Nicolăescu ne-a prezentat modul în care comisia înţelege să construiască acest document politic. Am discutat, am luat act, comisia va lucra în continuare, în momentul în care documentul va fi finalizat va intra în dezbaterea grupurilor parlamentare, apoi în dezbatere publică şi pe procedura parlamentară obişnuită", a spus Antonescu.
Liderul PNL a spus că USL nu a stablitit un calendar sau o dată până la care cererea să fie finalizată.
"E de înţeles că lucrurile nu vor trena. Se lucrează cu toată seriozitatea, nu au o dată precisă, e o acţiune prioritară pentru colegii din comisie, o să vedem exact cum se dozează toată acţiunea. Nu veţi aştepta foarte mult", a spus Antonescu.
Liderii USL au anunţat, în urmă cu o săptămână, că au decis declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.
Crin Antonescu spunea atunci că acest demers al USL "nu e un moft, nu e o invenţie de agendă".
El declara că, probabil după o săptămână, cererea de suspendare va fi discutată de grupurile parlamentare ale opoziţiei iar, dacă aceasta va fi asumată, se va iniţia procedura prevăzută de Constituţie.
Flutur către PSD: Să le fie ruşine că s-au legat de spitalul din Fălticeni
de Dan COMANPreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat în cursul zilei de sâmbătă că social-democraţilor ar trebui să le fie ruşine că în perioada în care s-au aflat la putere nu au reuşit să facă nimic pentru Fălticeni şi în special pentru construcţia spitalului din acest municipiu. Mai mult, Flutur a spus că social-democraţii au sabotat dezvoltarea municipiului Fălticeni. Afirmaţiile lui Gheorghe Flutur au fost făcute după ce consilierul local PSD din Fălticeni Cătălin Coman a acuzat conducerea primăriei acestui municipiu de modul „dezastruos şi cel puţin dubios” prin care este gestionată problema reînceperii construcţiei noului spital din localitate. De asemenea, la sfârşitul săptămânii trecute, consilierii locali PNL şi PSD din Fălticeni au votat împotriva unui proiect de hotărâre prin care 10 din cele 20 de milioane de lei alocaţi anul acesta pentru spitalul din acest municipiu ar fi urmat să fie returnaţi Ministerului Sănătăţii.
Prezent la Fălticeni, şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, a spus că social-democraţilor ar trebui să le fie ruşine că folosesc subiecte de acest gen. „Vreau să aduc aminte că în urma demersurilor făcute de mine, când l-am invitat pe ministrul Sănătăţii de la acea dată, Cseke Attila, spitalul din Fălticeni primea o finanţare de 200 de miliarde de lei vechi pentru modernizarea unui pavilion care este în aşteptare de vreo 20 de ani. Până la ora asta, birocraţia şi procedurile de licitaţie au făcut să fie multe contestaţii în cascadă”, a spus Flutur, care a mai adăugat că „acum am văzut că acest lucru este un subiect al opoziţiei, care timp de 20 de ani nu a făcut nimic pentru Fălticeni. Ar trebui să le fie ruşine şi să nu folosească subiecte de acest gen. Banii aceştia cu efortul meu şi al primarului de aici au fost trimişi. Iar pentru că până la ora asta din cauza contestaţiilor încă nu s-a adjudecat licitaţia, nu e vinovată administraţia locală”.
Contractul de execuţie ar urma să fie semnat până la mijlocul lunii viitoare
Preşedintele CJ Suceava a mai adăugat că din informaţiile pe care le are, contractul pentru construcţia spitalului din Fălticeni ar urma să se semneze până la mijlocul lunii decembrie 2011, lucrările urmând să fie începute în cursul anului 2012. Gheorghe Flutur a arătat că lucrările de construcţie a spitalului din Fălticeni reprezintă o prioritate de „grad zero” şi că a solicitat ca în Legea bugetului de stat pentru anul 2012 să fie prinse fonduri pentru această investiţie.
„Am văzut nişte oameni politici care 18 – 20 de ani nu au făcut nimic. Aproape aş spune că au sabotat acest municipiu. Şi acum i-a apucat jalea, vezi Doamne, că nu s-a ţinut licitaţia sau că nu s-a adjudecat. Ba da. Dar sunt nişte proceduri prin Legea achiziţiilor publice, care ne încurcă la foarte multe licitaţii chiar şi pe fonduri europene, nu numai la Spitalul Fălticeni”, a subliniat Flutur.
Nechifor susţine decizia de excludere a lui Mircea Geoană din PSD
de Dan COMAN
Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat în cursul zilei de ieri că susţine decizia de excludere a preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, din această formaţiune politică. Afirmaţia lui Nechifor a fost făcută după ce membrii Comisiei de Integritate a PSD au hotărât ieri excluderea lui Mircea Geoană din partid, propunerea urmând să fie validată de către Comitetul Executiv al PSD. Liderul PSD Suceava a precizat că în calitate de membru al Comitetului Executiv al PSD va respecta atât decizia Biroului Permanent Naţional de înlocuire a lui Mircea Geoană de la conducerea Senatului, cât şi recomandarea Comisiei de Integritate. El a arătat că PSD Suceava a avut un membru în Comisia de Integritate a PSD, Dumitru Bejenaru, care a votat pentru excluderea lui Mircea Geoană din acest partid.
Cătălin Nechifor a subliniat că orice membru al PSD este obligat să respecte statutul acestei formaţiuni politice. „Înainte de a-i convinge pe români că PSD va aplica legea şi că va respecta Constituţia, în primul rând este obligatoriu pentru toţi membrii PSD să respecte statutul partidului. Votul exprimat în Comisia de Integritate este unul prevăzut în statut şi a avut la bază analiza unui membru de partid din punctul de vedere al respectării statutului”, a spus Nechifor, care a mai adăugat că „orice reprezentant al PSD, în orice funcţie s-ar afla, este în primul rând membru de partid cu drepturi şi obligaţii statutare. Votul din Comisia de Integritate va ajunge în dezbaterea Consiliului Executiv al PSD, care va decide pe cale de consecinţă în această situaţie”. Cătălin Nechifor a precizat că Mircea Geoană trebuia să ţină cont şi să respecte deciziile luate de conducerea PSD prin încheierea unui protocol cu PNL şi PC în cadrul USL. „Mircea Geoană a avut şansa istorică să câştige alegerile prezidenţiale şi trebuia să facă tot posibilul pentru asta. Acum, din punct de vedere politic avem o altă înţelegere, în cadrul USL, care stabileşte clar cine, ce şi cum”, a mai declarat Nechifor, care a adăugat că „ţin să mulţumesc PNL, care îşi declară întreaga susţinere pentru actuala conducere politică a PSD. Asta demonstrează, dacă mai era nevoie, faptul că actuala construcţie USL poate fi un proiect reuşit pentru România”.
Bejinariu: Hotărârea a fost una previzibilă
Deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu consideră că decizia de excludere a preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, din această formaţiune politică este una corectă. Bejinariu a declarat că, din punctul său de vedere, hotărârea a fost una previzibilă, ţinând cont de comportamentul lui Mircea Geoană din ultima perioadă de timp. Eugen Bejinariu a mai spus că „de un an şi jumătate Mircea Geoană era aşteptat la şedinţele structurilor de conducere ale PSD, însă se pare că avea agenda lui proprie. Mai mult, consider că Mircea Geoană culege acum ce a semănat în ultimii cinci ani, încă de pe vremea când era preşedinte al partidului. A făcut numai greşeli în calitatea de candidat la preşedinţia României, a dezamăgit foarte multă lume şi tot el a fost cel care a scos partidul de la guvernare în 2009”.
Deputatul PSD de Suceava a arătat că Mircea Geoană nu a respectat nici hotărârea de înlocuire a lui din funcţia de preşedinte al Senatului cu senatorul Titus Corlăţean. Eugen Bejinariu a subliniat că, în calitate de membru al Comitetului Executiv al PSD, va vota pentru excluderea lui Mircea Geoană din partid.
Gavril Mîrza: Mircea Geoană a avut o atitudine de parcă nu ar fi vrut să facă echipă cu actuala conducere
La rândul său, senatorul PSD de Suceava Gavril Mîrza consideră că Mircea Geoană nu a demonstrat că vrea să facă echipă cu actuala conducere a social-democraţilor. Mîrza a precizat că, de mai multe ori, Geoană s-a situat „alături de actuala conducere a PSD aleasă de Congres”. El a mai arătat că, din punctul său de vedere, eventualele plecări ale unor membri PSD odată cu excluderea lui Mircea Geoană nu ar fi semnificative pentru această formaţiune politică. „Mai mult, vreau să spun că prin ceea ce a declarat la un moment dat, duminică la amiază, parcă solicita să plece din PSD”, a mai spus Gavril Mîrza. El a arătat că, din punctul său de vedere, vor fi continuate demersurile pentru înlocuirea lui Mircea Geoană de la conducerea Senatului, acest lucru putându-se întâmpla chiar de astăzi.
Deputatul Ioan Stan nu a putut fi contactat telefonic pentru a-şi spune punctul de vedere cu privire la propunerea Comisiei de Integritate a PSD de excludere a lui Mircea Geoană din partid.